O terapie alternativă: LECTURA

Un articol care mi-a picat sub ochi, publicat recent într-o revistă pe care o preţuiesc, Formula AS, mi-a creat o reală satisfacţie: Terapia prin lectură. Aşteptam de mult, mai ales în ultimii ani, un asemenea mesaj, care să repună în drepturi, cu argumente solide, cartea, cuvântul tipărit în general, în acest început de nou secol super-tehnologizat şi digitalizat. Nu cred că pot face un rezumat al acestui articol, pentru că fiecare frază sau propoziţie mi se pare demnă de a fi citată, aşa că o să-l reproduc aproape în întregime:

Foarte mulţi dintre "specialiştii" vremurilor noastre clamează, cu un aer doct, că vremea cărţilor şi a revistelor tipărite pe hârtie a murit sau, în tot cazul, este pe cale să apună, fără întoarcere. În viziunea lor, locul cărţilor va fi luat de aşa-numitele e-book-uri, nişte dispozitive disponibile de ani buni în magazine, cu ecran tactil, pe care se încarcă fişiere cu mii de cărţi, depozitate pe un card de memorie cât unghia. Apoi - se spune - revistele vor fi complet înlocuite de internet şi de atotputernicele televiziuni, la fel ca ziarele. Oare chiar aşa să fie? Recent, minţi luminate din domeniul computerelor şi al neuroştiinţelor au publicat PE HÂRTIE! - câteva cărţi revoluţionare , despre rolul lecturii cărţilor tipărite în menţinerea sănătăţii creierului şi a psihicului, dar şi pentru obţinerea unor performanţe intelectuale superioare şi chiar în vindecarea unor boli. Culmea este că taman gălăgioşii şi înfocaţii susţinători ai internetului şi ai informatizării vieţii cotidiene, de acum 10-15 ani, au devenit susţinătorii cei mai energici ai cărţilor tipărite şi ai delimitării vieţii noastre personale de haosul reţelelor de socializare şi de mass-media agresivă. Cum s-a produs această întoarcere de 180 de grade? Prin ştiinţă. Studii bine elaborate au arătat faptul că sistemul nervos al omului nu este făcut pentru stimularea obositoare şi continuă prin intermediul monitoarelor calculatoarelor şi al televizoarelor, ci, mai degrabă, pentru citit. Apoi, după vreo 50 de ani de televiziune, s-a constatat, prin studii foarte serioase, că orizontul de cunoaştere al oamenilor, capacitatea lor de a crea, de a avea idei originale, novatoare, s-a diminuat îngrijorător de mult, mai ales la telespectatorii permanenţi. În mod enigmatic, cititul cărţilor şi al revistelor de calitate, în forma lor tipărită, este un fel de...elixir pentru creier.  

Cum este influenţat creierul de cititul cărţilor ?

Studiile ştiinţifice făcute pe sute de voluntari din şcoli şi centre universitare au stabilit că citirea cuvintelor scrise pe hârtie generează o capacitate de concentrare net superioară, decât dacă s-ar citi aceleaşi cuvinte pe ecranul unui monitor. Mai mult decât atât, atunci când voluntarii au citit de pe hârtie, capacitatea lor de a face corelaţii şi asocieri inteligente pe textul respectiv s-a dovedit mult mai mare decât atunci când priveau pe ecran. Analiza undelor cerebrale a arătat că insuşi gestul de a întoarce pagina şi atingerea hârtiei au un efect benefic asupra creierului. Pe urmă, în intervalul de câteva secunde, cât ne ia să întoarcem o filă, creierul ia o binemeritată pauză, în care se activează alte porţiuni ale sale, responsabile de analiză şi sinteză, de digerarea informaţiei. Ca atare, cititorii textelor de pe hârtie sunt capabili de performanţe mentale net superioare faţă de cei care folosesc dispozitivele electronice pentru informare. Iar când e vorba de TV, diferenţele sunt mult mai dramatice. Capacităţi cognitive , cum ar fi memoria, discernământul, capacitatea de sinteză, empatia  ş.a.m.d. sunt  cu până la 70% mai scăzute la cei care preferă televizorul cărţilor, indiferent de gradul de instruire iniţial. De ce? Pentru că uitatul la televizor  pune creierul într-o stare de pasivitate, de receptivitate necontrolată la stimuli, alterând, treptat, celelalte capacităţi ale sale. În schimb, cititul are o acţiune mult mai echilibrată, activând zone mai variate din creier, menţinând şi dezvoltând mult mai multe funcţii ale sale.  

Lectura: de la plăcere, la terapie

După cinci decenii de televiziune şi alte două decenii de internet, specialiştii în neurologie şi psihiatrie din Statele Unite s-au văzut confruntaţi cu un val fără precedent de boli şi tulburări care îi afectează, în principal, pe copii şi pe tineri. Procentul copiilor cu autism, sindrom Asperger, depresie, depresie bipolară a crescut într-un ritm cel puţin îngrijorător, de la un an la altul. Noile generaţii au o tendinţă clară de a fi nu doar mai puţin instruite, dar şi mai însingurate, mai vulnerabile psihic şi extrem de instabile emoţional. S-a dovedit că de vină pentru această situaţie, care tinde să devină catastrofală, este neglijarea lor de către cei dragi, precum şi drogarea cu televizorul, jocurile pe calculator şi reţelele de socializare.  Dar remediul care ar putea fi?

Psihologii, împreună cu personalul bibliotecilor publice (care în Occident sunt nişte instituţii extrem de puternice), au avut o iniţiativă care are un succes uimitor: cititul la unison. S-au creat grupuri de terapie  şi de sprijin care citesc cu voce tare poezie, proză universală, texte ale unor mari religii. Măcar o dată pe săptămână, ei se întrunesc pentru a asculta, reculeşi, cum sunt citite câteva pagini de către conducătorul grupului. Apoi au loc discuţii şi comentarii libere, iar restul cărţii va fi citit de fiecare membru al grupului în parte, în zilele următoare, după care are loc o nouă dezbatere. Vă sună a simplu joc sau a cenaclu literear desuet? Ei bine, zeci de mii de oameni, mai ales tineri, bolnavi şi extrem de nefericiţi îşi găsesc alinarea  şi chiar tratamentul  în acest gen de terapie. Pacienţi cu afecţiuni psiho-emoţionale, pe care nici un medicament nu i-a putut ajuta, şi-au găsit remediu în versetele lui Shakespeare sau în lectura Mahabharatei. Metoda are un asemenea succes, încât a "invadat" şi Marea Britanie, ţările scandinave, Germania, ajungând şi la noi în ţară. Inclusiv în spitalele de oncologie şi în clinicile de geriatrie se practică terapia prin lectură, colectivă sau individuală. 
Să vedem în continuare câteva dintre cele mai frecvente indicaţii, pentru acest tip de tratament:

Lectura şi bolile cardiovasculare

Studiile ştiinţifice au arătat că, după primele 15-20 de minute de lectură, ritmul cardiac încetineşte şi devine mai regulat. Apoi, treptat, tensiunea arterială scade, iar valorile sale rămân mult mai stabile. Se pare că atunci când citim ceva cu plăcere şi care simţim că ne înalţă, chiar procesele de oxidare ale colesterolului şi depunerea sa pe artere sunt inhibate. Aşadar, dacă vrem să prevenim sau să combatem bolile cardiace, care sunt prima cauză de mortalitate la nivel mondial, nu avem decât să găsim o carte foarte bună şi să începem, sistematic, tratamentul. 

Lectura şi Alzheimerul

Această afecţiune are o incidenţă mult mai mică la persoanele care obişnuiesc să înlocuiască uitatul la televizor cu cititul. Interesant este că acest rezultat s-a observat atât la cititorii cu vechi ştate de serviciu, cât şi la cei care abia de câţiva ani au început să descopere bucuria de a citi. Aşadar, persoanele de vârsta a doua şi a treia ar trebui să (re)înceapă să-şi cultive bucuria lecturii, pentru a ţine această afecţiune teribilă deoparte. Şi nu doar prevenirea Alzheimerului se realizează prin lectură, ci şi a tuturor tulburărilor de memorie şi discernământ. Capacitatea de a depune efort intelectual şi chiar de a realiza eficient munci fizice până la vârste înaintate se menţine cu ajutorul lecturii. 

Lectura şi bolile psihice la copii

Foarte multe dintre aceste afecţiuni apar sau se agravează mult la copiii şi tinerii care sunt dependenţi de jocurile pe calculator, de reţelele de socializare sau de uitatul la televizor. Iar unul dintre puţinele antidoturi pentru aceste adevărate vicii, care fac ravagii în rândurile tinerei generaţii, este cititul cărţilor. Gradat, pe măsură ce copiii ajung să pătrundă în universul lor, dependenţa de celelalte mijloace de distragere se estompează şi, mai mult, felul lor de a gândi şi a simţi se însănătoşeşte. Cel mai dificil demers este însă chiar acela de a-i convinge să facă primii paşi în lectură. De regulă, aici funcţioneaza cel mai bine sistemul de recompense şi oferirea spre citire a unor cărţi cât mai apropiate de sfera lor de preocupări. De pildă, romanele după care s-au făcut ecranizările lor preferate şi din care au derivat chiar jocurile electronice sunt un foarte bun început pentru a se familiariza cu literatura. Apoi, este bine ca părinţii sau cei care se ocupă de ei să citească, la rândul lor, acele cărţi şi să le discute împreună.  În felul acesta, copiii vor avea un sentiment nou: acela că ceea ce fac, adică lectura, este înţeles, apreciat şi că lor, ca individualităţi, li se acordă atenţie, că sunt văzuţi. Lectura şi discuţiile pe marginea ei previn şi tratează depresia la copii, sindromul deficitului de atenţie (ADHD), sindromul Asperger.

Lectura şi tulburările de concentrare

Incapacitatea de concentrare, dar şi deficitul de atenţie sau de memorie sunt de foarte multe ori vindecate prin înlocuirea perioadelor de relaxare în faţa televizorului, cu cele de lectură. Cea mai eficientă se dovedeşte a fi aşa-numita lectură activă, în care nu ne limităm doar să citim informaţia, ci facem şi pauze în care reflectăm la ea, ne scriem chiar  câteva notiţe despre ceea ce am înţeles. În acest sens, cea mai bună lectură sunt aşa-numitele cărţi pentru dezvoltare personală, care oferă informaţii din domeniul psihologiei, despre cum ne putem îmbunătăţi relaţiile, performanţele sau viaţa pe ansamblu. Iar în cazul lecturii active, nu doar conţinutul acestor cărţi ne poate ajuta, ci chiar demersul de a citi şi a procesa ulterior, care obişnuieşte creierul să rămână într-o stare de concentrare perioade din ce în ce mai lungi de timp. Este însă foarte important să citim cu plăcere lucruri care ne atrag şi ne stârnesc interesul, aşa încât să nu resimţim neapărat un efort de voinţă în acest demers. 

Lectura şi bolile grave 

În tot mai multe centre de oncologie pentru copii şi adulţi sunt amenajate aşa-numitele puncte de lectură, care sunt mai mult decât nişte simple biblioteci. Aici se citesc zilnic cu voce tare anumite cărţi motivaţionale, sunt iniţiate discuţii şi se stimulează creativitatea pacienţilor. Iniţial, acest demers a fost făcut doar cu copiii, pentru a le distrage atenţia de la suferinţa produsă de boală, precum şi de la efectele dure ale radioterapiei sau chimioterapiei. Pe lângă diminuarea suferinţei, s-a observat însă şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii celor mici şi, cel mai uimitor, o creştere a speranţei de viaţă la membrii cei mai entuziaşti ai centrelor de lectură. Acest program extins la adulţi dă aceleaşi rezultate excelente. Lectura le conferă optimism, încredere în vindecare, pacienţii sunt mai dispuşi să spere şi să colaboreze cu medicii. Apoi, terapiile neconvenţionale, cum ar fi vizualizarea creatoare sau autosugestia pozitivă, sunt mai eficiente la cei care participă la lecturi. Rezultate fenomenale s-au obţinut şi la cei care şi-au descoperit bucuria de a citi texte spirituale, cum ar fi cele despre rugăciune, meditaţie sau post. Se pare, aşadar, că puterea vindecătoare a cuvântului este mult mai mult decât un simplu concept filosofic, ea tinde să devină o realitate ştiinţifică unanim acceptată. O veste cât se poate de bună: slova scrisă nu va muri! 

 Sursa:Formula AS

 

Comedia batranetii cu autor in viata

Articolul de mai jos a fost scris de criticul literar Alex Stefanescu. Citindu-l, am zambit cu drag de el in sinea mea, pentru ca mi se potriveste ca o manusa, cum se spune, poate cu una-doua exceptii (nu spun care!, vorba lu'nea Iancu). Pentru ca si alti amici ai mei se vor regasi in el, li-l ofer:


N-am ras niciodata de batrani, dar am dreptul sa rad de propria mea batranete.

Zece ani din viata - de la patruzeci la cincizeci de ani - mi-au fost necesari ca sa ma obisnuiesc cu ideea ca am implinit patruzeci de ani. Apoi...nu mi-a mai pasat.

Candva ii anuntasem pe prieteni: "Prima data cand o femeie imi va oferi locul in autobuz, am sa ma sinucid". Pe la cincizeci si ceva de ani mi s-a intamplat asta, dar nu mi s-a mai parut ceva groaznic. Eram obosit, ma durea coloana si m-am bucurat ca pot sa stau jos.

Acum am saizeci si sase de ani (neimpliniti). Cand aud la televizor stiri de genul "Un batran de cincizeci si patru de ani a fost lovit de un autobuz...." tresar. Batran?! La cincizeci si patru de ani?! Dar imi aduc aminte ca si eu, elev fiind, cand m-a intrebat mama daca noua profesoara de romana e batrana sau tanara, i-am raspuns: "E batrana. Are treizeci de ani". 

Pentru diversele boli de care sufar iau zilnic douasprezece pastile. Ca sa combat efectul lor negativ secundar, ar mai trebui sa iau doua sau trei, dar ma abtin. Zilnic se mai naruie cate o parte din corpul meu, asa cum se intampla cu o cladire lasata in paragina. Ma obisnuiesc insa repede cu noua situatie, bucurandu-ma de ceea ce mi-a mai ramas. Este un noroc ca nu mi-a cazut parul si nici nu mi-a albit (o femeie, pe strada, care ma stia de la televizor, mi-a povestit cum se contrazice cu sotul ei, care sustine ca port peruca si m-a rugat: "Eu stiu ca nu purtati, dar va rog foarte mult, ca sa fiu absolut sigura, dati-mi voie sa verific"; si...nici una, nici doua, m-a tras de par). Este un noroc ca nu mi-au cazut nici dintii, doar mi s-au tocit putin de indelulga lor folosire. Lumea din jurul meu se mira cand ma vede sfasiind carne tare cu caninii si incisivii intacti sau ma aude zdrobind oase intre masele. 

Cand urc scarile obosesc repede si ma odihnesc discret prefacandu-ma ca studiez cate o pata de pe perete (un tablou ar fi mana cereasca). Mai greu este cand trebuie sa urc pe cate o scena la intalnirile cu publicul: treptele sunt de obicei foarte inguste si nu exista balustrada. Cand ajung sus, la microfon, consider ca am repurtat un succes prin insusi faptul ca am ajuns acolo si astept sa fiu aplaudat inainte de a-mi incepe discursul.

Tot ce fac, fac mai lent. Ma spal mai lent, ma imbrac mai lent, ma sui in masina mai lent, conduc masina mai lent. Drept urmare, nu ajung niciodata la timp acolo unde sunt asteptat. 

Ma consolez cu gandul ca exista totusi o activitate in care e buna lentoarea: dragostea. Nu cred ca o femeie il apreciaza pe un barbat care face amor repede-repede, gafaind, cu ochii iesiti din orbite, ca si cand ar vrea sa bata un record de viteza.

Multi critici literari sunt mai in varsta decat mine: Nicolae Manolescu are saptezeci si trei de ani, Gheorghe Grigurcu - saptezeci si sase, EugenSimion - optzeci. Iar criticii tineri nu mai sunt nici ei foarte tineri: Daniel Cristea-Enache implineste la anul patruzeci de ani (abia astept!).

Cand mi se coc ciresele in livada, nu sunt in stare sa ma sui pe scara rezemata de trunchi ca sa le culeg. Dar chem fete tinere in ajutor si am privilegiul de a le tine eu scara, ca sa nu cada. Este adevarat ca ele, prevazatoare, vin imbracate cu pantaloni. Insa e in zadar, pentru ca la varsta mea inca mai am imaginatie. 

Sursa: academiacatavencu.info

Lectia de viata a omului Dorel Visan

Dorel Visan in "paradisul" lui de langa Cluj

Dorel Visan a implinit recent, pe 23 iunie, 76 de ani. Ii urez "La multi ani!", viata lunga si sanatoasa. Otilia Teposu de la revista Formula AS i-a luat un interviu, care, prin bogatia ideilor exprimate de omul Dorel Visan, se constituie intr-o adevarata lectie de viata pentru multi dintre noi. Pentru mine, cu siguranta!  Iata-l, mai jos:

- In urma cu cativa ani, admiratorii dvs. si intreaga lume a teatrului romanesc au intrat in panica auzind ca sunteti foarte bolnav de o suferinta, cel mai adesea, fatala. Peste catva timp, cand zambetul dvs. a aparut din nou pe micul ecran si pe scena Teatrului National din Cluj, toata lumea a respirat usurata. Acum, cand norii negri au trecut si sunteti mai in forma ca niciodata, ne gandim ca minunea pe care ati trait-o le-ar putea fi de folos si altora. Cum s-a intamplat?

"Mi-am luat, imaginar, ficatul in brate si l-am mangaiat"

- Acum cativa ani am avut o infectie la o coarda vocala si am facut o operatie. La analizele necesare s-a descoperit si "bucuria" asta la ficat: hepatita cronica virala! N-am stiut pana atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarma foarte dur, pe care a trebuit sa-l gestionez cat mai repede, caci boala aceasta este foarte vicleana. Primul impuls a fost ca e cutitul la os si ca trebuie facut ceva de urgenta, ca altfel ma gat din lumea asta. Asa ca am inceput rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient si atunci am inceput tratamentul cu interferon, care este un medicament extraordinar, dar are niste reactii secundare teribile, care pot mai degraba sa strice, decat sa repare in organism. Poti sa-l iei, sa te chinui degeaba si sa n-aiba nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, intr-o oarecare masura, dar tot nu am fost restabilit si vindecat total. In perioada aceea, intamplarea, care niciodata nu e intamplatoare, a facut sa cunosc un medic mai tanar, care m-a ajutat mult, pentru ca m-a orientat spre medicina naturista si spre alte metode de tratament, care tin de medicina complementara. Asa am ajuns sa-mi planific singur vindecarea si iata ca acum sunt un om vindecat.

- Sa le luam pe rand: ati inteles, la un moment dat, ca medicina alopata nu este suficienta pentru a trata boala dvs. sau ca este incapabila sa rezolve toate problemele medicale pe care le aveati...

- Da, am inteles si am simtit ca medicina alopata a acoperit doar o parte a vindecarii. Atunci m-am hotarat sa caut si alte metode de tratament. Eu citisem inainte cate ceva despre medicina complementara si despre cea orientala, dar nu am folosit pana atunci ceea ce stiam; daca am vazut acum ca-i bai mare am reluat lecturile, invataturile si notele mai vechi si am inceput sa practic unele din aceste metode. Primul pas a fost ca am invatat sa imi cunosc corpul, "sa vorbesc" cu el. Pe orice organ poti sa-l setezi, sa-l scoti afara (imaginar), sa vorbesti cu el, sa-l cureti, sa-l stergi, sa-l mangai, sa razi cu el. Asadar, am urmat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, in paralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune ca exista o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poti sa-i ordoni sa se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie sa te porti frumos. Inima este regele, plamanii - statul major, vezica biliara este tribunalul, ficatul e consiliul de ministri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele si rinichii sunt servitorii, debaraseaza, , rinichii filtreaza sangele, au o munca de salahor. Poate nu le-am spus pe toate, dar cam asa este organizata armata trupului. Dar sa revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat in brate si l-am mangaiat. Si i-am facut o carapace de aparare, ca aceea a unei broaste testoase. Mental, in jurul ficatului am pus o plasa, care sa-i permita respiratia, dar prin care virusii care il inconjurau sa nu mai poata ajunge la el. Pe virusi mi i-am imaginat ca pe niste caluti de mare ce incercau sa-si bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, in interiorul ficatului, langa plasa aceea, mai aveam eu niste "oameni" ai mei, aliatii mei care ma slujeau si care veneau cu niste sabii si taiau nasurile calutilor, adica ale virusilor. Pare copilaresc ceea ce va spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Si calutii raniti mergeau la ceilalti si le spuneau, mai, nu mai veniti si voi, ca acolo va taie nasul si eu vedeam mental, imi imaginam ca nu mai vin altii, ca nu se mai apropie. Si chiar simteam ca nu mai vin. Eu asa am procedat, si mi-am planificat ca in trei saptamani sa scap de virusii care mi-au atacat ficatul si asa a fost, in trei saptamani n-a mai fost nici un virus. Dupa alte trei saptamani au venit din Scotia rezultatele analizelor facute la un laborator specializat in asemenea boli, si scria negru pe alb: "Virus hepatic nedetectabil". Doctorita alopata care ma ingrijea m-a intrebat ce am facut si i-am spus ca mi-am planificat vindecarea. Am spus ca vreau ca atunci asa sa fie si asa a fost. Asta inseamna sa planifici mental: vreau ca atunci sa fie asa si asa va fi. Asadar, daca-ti impui si bagi un program in creier, programul acela chiar functioneaza. Asta este ceea ce nu inteleg occidentalii si medicina alopata, din pacate. Ei rad de chestia asta, dar eu am mai vorbit si cu alti oameni care mi-au spus ca instinctiv au procedat asa, adica si-au imaginat vindecarea si chiar s-au vindecat. Si eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

-Spusa asa, sub forma unei povesti, vindecarea pare foarte simpla. Chiar asa sa fie?

- Daca crezi in puterea mintii tale, in puterea gandului, chiar asa este. Numai ca trebuie sa fii perseverent in aplicarea acestor metode si sa nu le intrerupi total niciodata. Chiar si dupa ce ai primele semne de vindecare, trebuie sa le mai practici. In cazul meu, lucrurile s-au complicat in sensul ca tratamentul cu interferon a avut niste efecte secundare extrem de neplacute. Mi-a distrus un genunchi total, piciorul s-a umflat si s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o marime de 12 cm. Medicii alopati care m-au vazut mi-au spus ca solutiile in cazul meu erau punctia, operatia si un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucuresti ca as vrea sa incerc niste metode complementare de tratament, care se bazeaza pe concentrare, meditatie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecarii, dar profesorul mi-a spus ca acelea sunt niste prostii in care el n-are incredere. Daca am vazut ca asa stau lucrurile, ca toti imi spun de baston si de carucior, am venit aici la tara, la mine, la Martinesti si zilnic mi-am facut automasaj, presopunctura, gimnastica, reglare energetica si multe altele inca. Dupa 6 luni a inceput sa se stabilizeze situatia oarecum, piciorul s-a dezumflat si incet, incet si-a reluat activitatea. Cand m-am dus la profesor la Bucuresti, la control, el mi-a zis: "Ai vazut domnule, ce bine ti-au facut medicamentele pe care ti le-am prescris, iti mai dau inca sase luni de tratament." Eu nu i-am mai spus ca de fapt nu le-am luat nici pe primele, asa ca nici n-am mai cumparat alte medicamente. Am revenit acasa si am reluat tratamentele complementare, am facut si masaj in apa sarata la Turda si intr-un an de zile puteam sa merg normal. Mai ramasese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctorita mi-a spus ca nu se va inchide, ca asa e boala si ca, chiar daca se inchide, apare apoi in alta parte. 

- Banuiesc ca dvs. nu v-ati multumit cu un asemenea verdict si ca v-ati pus iar armata de aliati sa va ajute, nu? 

- Sa stii ca i-am pus la lucru si chistul a disparut in 5 zile. I-am pus insa intr-o alta forma decat in cazul ficatului, dar nu-mi prea place sa vorbesc despre asta, pentru ca multi nu pricep si batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumina violeta care este binefacatoare. Lumina violeta fiind la marginea spectrului are niste energii speciale. Linisteste si vindeca. De altfel, eu am practicat si metoda Silva de linistire si ajungere in stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doctorita sa-mi arate o imagine interioara a chistului. "Pai, degeaba vi-l arat, ca asta nu se mai vindeca, tot o sa se mute de colo, colo si nu mai scapati de el". Am insistat sa mi-l arate. "Domnisoara, i-am zis, numa' arata-mi-l, vorba ciobanului, ca de restul ma ocup eu". Mi-a aratat radiografia genunchiului, ce avea o forma confuza si o linie alba, unde era localizat chistul. M-am dus acasa si mi-am imaginat ca pun la baza genunchiului deformat o fanta de lumina violeta, ca aceasta se ridica treptat, acopera tot genunchiul si nu se mai vede dunga aceea alba, a chistului. A doua zi, am facut acelasi exercitiu, imi imaginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel si in a cincea zi chistul a disparut. Dar cum e posibil, o sa ma intrebati si va raspund asa cum mi-au spus si mie altii, mult mai specializati decat mine in asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a facut prin minte. In momentul in care am inchis mental boala in partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii violet vindecatoare), celulele genunchiului au facut o intrebare la creier: "Sefule, aici s-a dat ordin ca-i vindecat, dar in spatele luminii nu-i vindecat. Ce facem?" "Vindecati!", a zis creierul. Asa se vindeca orice parte a organismului. Mental. Dar asta presupune sa depasesti emotiile negative, sa te concentrezi si sa te autocontrolezi in orice moment. Eu pot acum sa fac aceste exercitii de autocontrol foarte repede, pentru ca le practic de multa vreme. Nici nu stiti cat este de mare puterea gandului. Niciodata sa nu spui ca esti bolnav. Niciodata sa nu spui ca esti batran, sau nefericit, sau suparat. Tot timpul sa ai in fata partea buna a vietii, a existentei. Sa spui mereu, chiar daca nu e chiar asa: "sunt sanatos, sunt tanar, in putere, sunt fericit, sunt multumit".

"Boala se naste in minte si tot acolo se si vindeca".

- In literatura, medicina si filozofia orientala se afirma ca este necesar sa existe un echilibru in tot si in toate; credeti ca ceva din viata dvs. a atras imbolnavirea?

- Mintea mea a atras boala. Boala se naste in minte si tot acolo se si vindeca. Toti avem pacate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciuna si mandrie, pana la invidie, egoism si ura, de la lene si gelozie, pana la ignoranta, pofta si necunoastere. Toate sunt pacate care, intr-un fel sau altul, sunt pedepsite. Dar poate ca mai intervin si pacate ale inaintasilor din cine stie a cata generatie. Totul se plateste pe lumea asta, nimic nu ramane nepedepsit, iar scopul final al acestei judecati supreme este reinstaurarea echilibrului intre toate si aceasta se poate face prin puterea mintii. Ceea ce gandesti,  spun orientalii, aia esti. Boala apare mai intai in minte si tot in puterea mintii sta si vindecarea ei, dar si salvarea in fata provocarilor tot mai stresante ale timpului in care traim. Tibetanii au trei metode de aparare si salvare de stres. Lasati-ma sa vi le spun pentru ca pot ajuta pe multi oameni. Prima este metoda antidotului: daca cineva se gandeste la tine cu ura, tu trebuie sa te gandesti la el cu iubire. Este cea mai simpla forma de aparare. Daca tipa la tine, raspunde-i linistit. A doua metoda este cea a constientizarii: daca cineva te uraste, tu trebuie sa intelegi ca ura este trecatoare, pentru ca totul este zadarnicie, dupa cum spune si Ecleziastul. Si-n momentul in care vin ca o avalansa necazurile asupra ta, tu trebuie sa te gandesti ca toate sunt trecatoare si ca vor lua sfarsit. Prin a treia metoda, folosesti emotiile negative ca si catalizator. Este ca si cum ai cadea in mare si te-ai folosi de forta valurilor ca sa iesi la mal. Este cea mai periculoasa dintre cele trei, care sunt toate o cheita de deschidere a mintii si a sufletului si de intelegere a vietii. Despre aceasta metoda, numita a Paunului, inteleptul Milarepa zice ca este ca si cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate intoarce in orice moment asupra ta ca sa te muste. Astea-s metode de a te apara de stres. Din pacate, noi nu le cunoastem si nici nu le practicam. Iti face unul rau, "...te-n cur pe ma-ta, stai ca-ti arat eu cine-s!", cam asa zice romanul nostru. Noi nu raspundem cu dragoste, raspundem tot cu ura la ceea ce ni se face. Or, trebuie sa invatam ca cea mai puternica forma de aparare in lumea periculoasa in care traim este Iubirea. O spun si va rog sa scrieti cu litera mare, pentru ca alaturi de libertate, dreptate si pace, Iubirea este unul din telurile si idealurile oamenilor de pretutindeni si ea sta ca o regina pe primul loc.

"Mi-am modificat total viata"

- Sunteti un mare actor, profesor, poet, marturisirile de acum arata publicului o alta fata a omului Dorel Visan. Toata aceasta experienta personala de vindecare a pornit din dorinta de a trai. Dincolo de faptul ca v-ati recastigat sanatatea, ce altceva ati mai invatat in acesti ani?

- Am ajuns la concluzia ca poti muri din lumea asta, fara sa stii cine esti, adica fara sa stii unde-i popa cu crucea. Or, se stie ca omul care traieste in confuzie nu poate fi un om sanatos, pentru ca nu judeca bine. Primul castig este ca am ajuns sa ma cunosc foarte bine si ca am inteles ca poti sa te ajuti singur, daca-ti disciplinezi mintea. Am fost in lumea intreaga pentru a invata din intelepciunea medicinii traditionale de pretutindeni. Am calatorit in Noua Zeelanda, Australia, China, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia,  Japonia, Canada, nici nu mai stiu pe unde n-am fost si peste tot pe unde am umblat, am vazut cat de mult pretuiesc oamenii simplitatea, naturalul, traiul in aer liber, aproape de pamant, in concordanta cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modificat total viata. Traiesc acum intr-o casa taraneasca, langa Cluj, lucrez zilnic in gradina, am plantat pomi, vita-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveti, ceapa si morcovi, usturoi; fac zilnic exercitii fizice, am ajuns la cate 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gimnastica, de la o ora si jumatate, pana la trei ore pe zi. Ninge, ploua, picura de roua, numai asta am de facut si asta fac. Cand a fost baiul mare, am respectat o dieta severa, acuma e mai relaxata, am adoptat o cale de mujloc. E drept insa, cateodata, tot intr-o parte ma trage si mai mananc si ce nu-i potrivit. Altfel, n-am incetat sa invat sa traiesc cat mai simplu si invat cat de multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exemplu, cele 5 forme de respiratie, inteleg cum se poate conduce energia in corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa si stapani vointa, cum sa scap de cele trei otravuri mari ale lumii: ura, pofta si iluzia. Oi, Doamne, cata zoala, cate exercitii, cat studiu, pana am ajuns sa inteleg, cat de cat, ce-i cu mine pe lumea asta! Pana am inteles ca trupul singur are tot ce-i trebuie ca sa se vindece si sa se refaca. Alopatia, medicina clasica, vindeca partea, dar omul trebuie sa vindece intregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci "refacut" in totalitate prin hranirea cu energie naturala, aceea pe care o primeste si copilul la nastere. Aceasta forta de refacere a sanatatii au intuit-o si popoarele primitive care au folosit insa si puterea povestilor si a miturilor, a artei, in general, pentru intoarcerea la lucrurile ancestrale si, mai ales, la Lumina dintai sub care Dumnezeu i-a daruit omului din energia Lui vie si vindecatoare.

Sursa: Formula AS